Despre noi

Proiectul AgeShift Network – Ageing in Changing Society este o inițiativă a Universității din București, derulată în cadrul Institutului de Cercetare al Universității din București (ICUB), care are ca scop consolidarea și extinderea rețelelor de cercetare în domeniul gerontologiei – studiul proceselor de îmbătrânire și al implicațiilor acestora asupra vieții sociale, economice și psihologice.


Prin activitățile sale, proiectul urmărește să dezvolte o comunitate academică interdisciplinară dedicată cercetării fenomenului îmbătrânirii, cu accent pe teme precum tranziția de la activitatea profesională la pensionare, participarea socială a persoanelor vârstnice și singurătatea la vârsta a treia.


Inițiativa își propune, totodată, să susțină internaționalizarea cercetării românești, prin mobilități academice, stagii de documentare, participări la conferințe și colaborări cu instituții de cercetare din străinătate. Aceste activități contribuie la crearea unor legături durabile între cercetători și la formarea unui nucleu de expertiză în domeniul studiilor despre îmbătrânire.


Prin rezultatele sale proiectul contribuie la întărirea capacității instituționale a Universității din București și la dezvoltarea sustenabilă a cercetării în domeniul gerontologiei în România.


Logo 1 Logo 2 Logo 3
Sari la conținut